Vedem că termenul „paqad” este tradus^[17] în mai multe feluri. Deși apare de peste trei sute de ori în Biblie, este tradus doar de câteva ori prin supraveghetor, însă de 59 de ori prin a vizita.

De cele mai multe ori este tradus prin a număra (119 ori). Dacă adăugai litera Hey la paqad, obțineai cuvântul pequddah,^[18] care includea idei precum „supraveghere, grijă, custodie, mobilizare, vizitare, depozit.”

Toate aceste cuvinte, luate împreună, descriau rolul unui supraveghetor în rețeaua națională a zecilor, sutelor și miilor. Ei aveau un rol în slujirea poporului, dar nu domneau peste popor.

În teorie, ei erau aleși de Dumnezeu, dar nu aveau nicio autoritate decât prin recunoașterea poporului și prin acordarea sprijinului acestuia prin daruri de bunăvoie.

Ei ofereau supraveghere pentru a preveni corupția și pentru a purta de grijă. Făceau parte dintr-o rețea de caritate care oferea grijă și ajutor poporului, date de bunăvoie de către popor.

Acești supraveghetori preluau în custodie bunurile slujitorilor pe care îi deserveau, în caz de moarte sau de pierdere a capacității, pentru a se asigura că acestea ajungeau la următorul slujitor ales de popor, potrivit unui model de recunoaștere de către popor.

Acești supraveghetori erau esențiali pentru rânduirea și numărarea poporului în congregații de zece familii, identificate ca adunări libere, și au devenit un element important în îngrijirea poporului ca națiune.

În vreme de război sau de atac, ei îi mobilizau pe cei care veneau în ajutorul societății; în vreme de boală sau foamete, ei nu doar vizitau, ci aduceau ajutor acelor comunități care aveau mai multă nevoie, ceea ce însemna, de fapt, practica Religiei Curate. Pentru că erau conectați în rețeaua zecilor, adunându-se cu alți supraveghetori ai congregațiilor în adunări libere, ei puteau apela la un imens depozit de ajutor fără să pună toate proviziile într-un singur loc sau într-o trezorerie centrală.

Un model repetat

Înaintea Bisericii primare rânduite de Isus și înaintea Bisericii din pustie rânduite de Moise, au fost Avraam și Melhisedec, căruia i se dădea zeciuială și care oferea o mamonă neprihănită printr-o rețea de altare vii.

Israelul, Biserica primară și multe națiuni de-a lungul istoriei s-au adunat într-un model numeric de zeci, sute și mii.

Un supraveghetor este un împreună-moștenitor într-o rețea națională și internațională, iar unul dintre scopurile principale ale unui supraveghetor era să dea socoteală pentru cei pe care îi slujea, păstrându-i pe toți conectați într-un sistem de slujire.

El se aduna cu alți supraveghetori asemenea lui, în propria sa congregație, numită un Ordin care nu era din lume.

Cei care îl alegeau ca supraveghetor făceau aceasta în speranța că el îi va conecta cu restul poporului care căuta Împărăția lui Dumnezeu în alte congregații.

Citește mai mult →

Există o separare între Biserică și Stat nu doar din partea Statului, ci și din partea lui Dumnezeu și a lui Hristos. Contopirea Bisericii cu guvernele oamenilor ar diminua, dacă nu chiar ar distruge, statutul Bisericii ca trup autonom al lui Hristos. Ar face din Biserică o parte a unui alt guvern și ar anula-o ca trup sfânt al lui Hristos. Mulți s-ar putea împotrivi acestui mod de gândire, dar chiar și statul mărturisește adevărul acestui lucru în multe dintre propriile sale statute.^[19]

Citește mai mult →

Cum poate fi format un mare trup de indivizi ca o singură adunare, fără încorporarea unora dintre drepturile individului? Într-un sens, biserica este întregul trup al congregației și al celor care îi slujesc. Într-un alt sens, există o separare între Biserică, mai precis între slujitori, și statutul sau starea poporului. Poate o parte din corpul poporului să fie legată în trupul Bisericii fără a diminua drepturile vreuneia dintre părți?

Citește mai mult →

Observă că orice congregație, biserică sau societate care se încorporează potrivit prevederilor statutelor statului devine o „nouă corporație” și va fi considerată ca și cum „nu ar fi fost încorporată anterior” de Hristos. Tot ceea ce a aparținut odinioară acelei „congregații, biserici sau societăți,” precum și autoritatea preexistentă care a creat acel trup, ar aparține acum autorității Statului. Statul devine autoritatea originară a noii încorporări. Ea nu mai este întemeiată de Isus Hristos și, prin urmare, nu mai este Biserica în sensul definiției legale.

Acest principiu pare să fie exprimat de judecător în cazul State v. Corpus Christi People’s Baptist Church, Inc.,^[20] când a spus: „Așa cum a formulat judecătorul de fond — odată ce biserica a hotărât să intre în domeniul lui Cezar prin formarea unei corporații, i s-a cerut să respecte regulile lui Cezar, sau în acest caz, statutele Commonwealth-ului Kentucky.” Antiteza acestui lucru este că, dacă Biserica nu intră în domeniul lui Cezar, atunci nu este supusă hotărârii lui Cezar sau „a lumii.” Acest caz privea, în parte, încorporarea Bisericii de către unii dintre conducătorii Bisericii.

Deși încorporarea nu s-a făcut prin solemnizarea formală obișnuită în mediul comercial, chiar și acceptarea informală a presupunerii încorporării a fost suficientă pentru a subordona trupul acelei biserici. Este irevocabilă. Vedem acest termen și în reglementările privind securitatea socială pentru slujitori, ca „o alegere irevocabilă a acoperirii pentru toți membrii ei.”^[21]

Statul creează corporațiile trupului statului, iar Hristos a creat corpus-ul sau trupul Bisericii.

Registrul de chemare al Bisericii lui Hristos ar trebui să-I aparțină numai Lui.^[22] Așa a întemeiat Dumnezeu Biserica în pustie.^[23]

Corporațiile statului depind de stat pentru puterea lor, caracterul lor și, prin urmare, pentru dreptul lor de a acționa ca un trup. Tot ceea ce aparține corporațiilor statului cade sub autoritatea lui Cezar, prin harul lui. Biserica nu este un trup al statului și nici membrii ei ordinați nu pot intra în trupul statului. Slujitorii ei trebuie, de asemenea, să rămână separați, având deplină credință și încredere în Hristos.

Trupul lui Hristos este o creație sau o făptură a lui Hristos:

Citește mai mult →

Prinții lui Israel trebuiau doar să slujească și să fie aleși ca slujitori ai slujitorilor, pentru a păstra poporul ca suflete libere sub Dumnezeu. Aceasta este esența unei Biserici bune. Aceasta a fost natura Împărăției și a guvernării lui Dumnezeu încă de la început. Alte forme de guvernare întâlnite de-a lungul Bibliei, în opoziție cu Dumnezeu, dau putere oamenilor să domnească prin autoritate. Ambele forme de guvernare au nevoie de susținere.

În prima, poporul trebuie să aleagă să-i sprijine pe cei care ajung în nevoie, să finanțeze slujirea guvernării și să asigure protecția țării, la nivel local și național, prin contribuții de bunăvoie.

În cea de-a doua, poporului i se cere de către cei aflați la putere să asigure nevoile statului prin contribuții forțate, care iau atât bunurile, cât și alegerea de la aproapele lor.

Prima depinde de caritate reciprocă, slujire și daruri de bunăvoie.

Cealaltă are drepturi reciproce la beneficii, unde oamenii se află sub exercitarea autorității binefăcătorului politic. Nu contează dacă acel binefăcător este un despot sau o democrație. În toate cazurile, oameni domnesc peste oameni, alegerea este diminuată, iar Dumnezeu este respins. Împărăția cerurilor este înăuntru, iar dacă alegerea nu este făcută în inimile și mințile oamenilor, atunci împărăția este părăsită.

Acest din urmă sistem al oamenilor nu este instituit de Dumnezeu. El este o încălcare a căii lui Dumnezeu, împotriva căreia a vorbit Hristos.^[24] Astfel de sisteme vorbesc adesea despre credința în Dumnezeu, au ritualurile și adunările lor unde pretind că se roagă lui Dumnezeu, dar, în realitate, rugăciunile și regii lor nu sunt pentru Hristos sau pentru Tatăl, ci pentru cezarii lumii. Rânduielile și legile lor fac Cuvântul lui Dumnezeu fără efect; dar ce se poate spune despre Biserică?

Citește mai mult →

Congregația lui Dumnezeu din pustie și Biserica din primul secol erau adunate împreună în părtășii ale voii libere. Deoarece congregația este alcătuită din bărbați și femei liberi, ea trebuie să stabilească un trup titular care să o reprezinte fără a-i da autoritate executorie asupra libertății lor. Slujitorii chemați afară ai Bisericii reprezintă înaintea lumii acel trup politic slujitor.

Creștinii nu se legau prin jurământ, cerere de înscriere sau participare de altarele nicolaite ale puterii. Beneficiile oferite acolo erau finanțate de agenți care exercitau autoritate asupra aproapelui sau prin asuprirea străinului. Creștinii nu puteau să se roage la astfel de altare ale lăcomiei, ci își puneau credința într-un alt Împărat, care predica un alt fel de cale și de guvernare, cu altare gregare ale carității.

Ei formau altare vii din oameni credincioși, care primeau darurile de bunăvoie ale poporului, numite jertfă. Ei redistribuiau aceste daruri prin rețeaua vie a congregațiilor și bisericilor. Nu exista o magazie centrală, ci un flux constant, săptămânal și zilnic, din ceea ce făcea trupul întreg și sănătos. Poporul își păstra drepturile și responsabilitățile. Un asemenea sistem voluntar de altare vii îngăduia poporului să supraviețuiască în vremuri grele și putea fi numit slujire sacră cu scop sfânt. O astfel de încredere are nevoie de o anumită formă de protector, supraveghetor, altfel un stat autoritar va prelua în cele din urmă acea funcție.

Slujitorii ordinați ai Bisericii ofereau atât reprezentarea, cât și acea poziție de supraveghetor slujitor. Ei nu uzurpau și nu exercitau autoritate asupra poporului, ci stăteau într-o autoritate rânduită între corpul poporului și intrușii și uzurpatorii celorlalte guverne ale lumii.

Diferența esențială dintre o guvernare inspirată de Dumnezeu și guvernele celorlalte națiuni este că, în acea slujbă publică, nu este investită nicio autoritate asupra poporului. Cei care caută această slujbă a slujirii sunt supuși descrierii slujbei date de Hristos și de Moise. Ei puteau fi în lume, dar nu din lume.

Hristos i-a restricționat de la a deține proprietăți în nume propriu. Acesta este un subiect foarte controversat, dar a fost esențial pentru poziția Bisericii în pustie,^[25] în vremea lui Hristos și în Biserica liberă de astăzi. Autonomia Bisericii nu depinde doar de faptul că Biserica respinge beneficiile lumii, ci și slujitorii ordinați trebuie să respingă toate beneficiile lumii care i-ar putea prinde în cursă.

Citește mai mult →

În acele zile timpurii ale lui Israel, când nu era împărat, slujitorii guvernării libertății și ai carității nu aveau moștenire în țară, ci, având toate lucrurile în comun, ei aparțineau lui Dumnezeu.^[26] Ei erau străini față de lume și față de popor.^[27]

Apostolilor li s-a rânduit o împărăție, dar li s-a spus să nu fie ca prinții, conducătorii sau împărații Neamurilor.^[28] Acești oameni erau prinți ai împărăției, dar, spre deosebire de aproape orice guvern de astăzi, ei nu exercitau autoritate unii asupra altora. În Biserica primară, acei ucenici ai lui Hristos rânduiți nu aveau moștenire în pământ, pentru că Hristos a poruncit să-și vândă proprietățile, altfel nu puteau fi ucenicii Lui, slujitorii Lui învățăcei.^[29] Unii, precum Barnaba, au ascultat această poruncă, dar Anania nu. Înțelegem astfel că Barnaba, care era Iosif, un levit ce deținea o proprietate în Cipru,^[30] nu avea voie să o dețină potrivit lui Dumnezeu, conform lui Moise. Pentru a-L asculta pe Isus, el trebuia să o vândă și să dea banii. „Dar” Anania nu a făcut aceasta și a murit.

Dacă slujitorii lui Hristos fac parte din patrimoniul lui Hristos, atunci ei nu pot avea un patrimoniu personal propriu. Acest lucru este esențial pentru caracterul străin al Bisericii, ca să-și păstreze adevărata autonomie. Acest statut unic al unui slujitor ordinat fără patrimoniu personal este important de menționat, dar examinarea și explicarea lui în detaliu va trebui tratată în altă parte.

Citește mai mult →

Anexa 4. Declarație de poziție pentru slujitorii aflați sub un vot de sărăcie

Un membru al unui ordin religios care a făcut un vot de sărăcie nu este acoperit ca persoană care lucrează pe cont propriu.^[31] Ei sunt ocupați cu răspândirea doctrinelor și rânduielilor lui Isus Hristos, Cârmuitorul Împărăției lui Dumnezeu pe pământ și în cer. Sfânta Lui Biserică sau Biserica Lui, ca ordine și altare ale lui Isus Hristos, nu poate aplica la niciun alt guvern, oficiu patern, împărat, prinț sau potentat, prin nicio alegere sau faptă de profanare.^[32]

Citește mai mult →

Voturi și jurăminte

Cineva a obiectat la referirea noastră la voturile religioase într-o discuție despre renunțare solemnă și a întrebat:

„Cuvintele lui Hristos sunt clare și ușor de înțeles pentru cei care doresc să le priceapă, cel puțin în această privință. Altfel, de ce ar continua o afirmație precum «să nu jurați nicidecum», în legătură directă cu voturile și făgăduințele, cu «Felul vostru de vorbire să fie: da, da; nu, nu; tot ce trece peste aceste cuvinte vine din păcat?»”

Isus nu leagă conceptul de a jura de voturi și de făgăduințe. Traducătorii fac aceasta.

Citește mai mult →

Am extins informațiile de pe această pagină. Citește mai mult…

Dacă atunci când Dumnezeu a suflat în om viață și i-a dat alegere, iar apoi i-a dat stăpânire și i-a spus să o lucreze și să o păzească, El a întemeiat împreună cu omul primele relații de încredere. Dacă pur și simplu i-ar fi dat omului viața pe pământ, nu ar fi putut exista condiții.

Unirea dintre bărbat și femeie a fost primul legământ cu Dumnezeu, în care termenii au fost impuși de Dumnezeu, prin natură, asupra omului căzut. Toată guvernarea se bazează pe Legea Tatălui prin contract.

Oamenii încheie contracte cu alți oameni care caută să domnească peste oameni și curând sunt aduși în datorie, din care nu există scăpare prin simplă declarație, fără o proclamare din partea celor care dețin cheia robiei noastre. Faraonii și părinții pământului nu își lasă copiii să plece ușor.

Citește mai mult →

Hristos a deschis o ușă și a rânduit Biserica Sa să păstreze o intrare. Dacă oamenii se vor întoarce la căile lui Hristos și ale Tatălui, El le va auzi glasul și îi va face liberi.

Cei chemați afară pot deveni slujitorii Lui și apoi frații Lui în Hristos, dacă vor împlini condițiile Lui. Ei pot deveni parte a unei familii noi și trebuie să fie puși în libertate.

Părinții noștri au încheiat contracte cu părinții pământului, dar dacă ne vom întoarce la Tatăl nostru din ceruri, căutând să fim slujitorii Lui, atunci putem sluji ca Biserica Lui sfântă. S-ar putea să fie nevoie să ne separăm de familiile noastre firești, pentru că ele sunt legate de părinții pământului.^[33]

Hristos le-a spus urmașilor Săi că nu numai că vor trebui să-și lase în urmă bogăția, ci vor trebui și să aleagă să-I slujească Lui și să-și părăsească propriile familii pentru a fi ucenicii Lui.^[34]

Un Ordin format pentru scopurile lui Hristos este o ceată de frați care datorează toată credința și loialitatea lui Hristos și sunt naturalizați în El. Ei sunt legați de Dumnezeu numai în slujba Lui, în cadrul unui trup de oameni care nu exercită autoritate unii asupra altora, ci Îl slujesc hrănind oile Lui, promovând doctrinele și rânduielile Lui de a-L iubi pe Dumnezeu, de a păzi poruncile Lui și de a se iubi unii pe alții ca Biserica Lui sfântă.

Citește mai mult →

Misiunea acestei frății de slujitori ai lui Dumnezeu este să fie binefăcătorii poporului, care nu exercită autoritate unii asupra altora, ci îi învață pe oameni să jertfească și să slujească asemenea lui Hristos, numai prin exemplu.

Păcatul omului a adus haos pe pământ, atunci când el a fugit în întunericul lumii și s-a îndepărtat de lumina care îi descoperea goliciunea.

El a mâncat din pomul cunoștinței, mai degrabă decât din pomul vieții. În deșertăciunea lui, a construit cetăți-stat pentru a aduce propria lui formă de pace, propria lui Pax Romana, mai degrabă decât Pacea lui Hristos.

Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să devină apostolii Lui și le-a rânduit o Împărăție.

Chemați afară împreună, într-un singur gând, aceasta era Biserica primară — un Ordin al neprihănirii, care practica Religia Curată, în credință, speranță și dragoste, făcând în slujirea ei zilnică ceea ce fusese evident în zilele lui Avraam, Melhisedec și Moise, urmând calea Corbanului lui Hristos.

Ea a fost persecutată de furnizorii religiei publice, pentru că refuza să mănânce la mesele conducătorilor care ofereau bunătățile ce ar fi trebuit să fie pentru bunăstarea lor, dar care erau o cursă și o capcană.

Citește mai mult →

Înseamnă profeția o predicție?

Au existat profeții și avertismente că vor fi proroci mincinoși care vor înșela întreaga lume.

S-ar putea să fim încurcați în stihiile lumii și să intrăm din nou în robie, astfel încât să devenim marfă, să ne blestemăm copiii și să credem că suntem creștini, când de fapt suntem lucrători ai fărădelegii și ajungem sub o puternică amăgire pentru că ar fi trebuit să credem minciuna.

Toate acestea urmează să se întâmple sau s-au întâmplat deja?

Cum aduci rânduială din haos?

Lumea pare să fie în „haos,” cu corupție în politică, economii șubrede, împreună cu războaie, teroriști și violență pe străzi. Și apoi mai este și „știrea falsă” de pretutindeni.

Nu poți avea încredere în relatările de știri despre ce tocmai s-a întâmplat, așa că cum putem avea încredere în vestea bună a Evangheliei?

Știm oare cu adevărat care erau doctrinele lui Isus?

Desigur, credem că știm, dar am fost avertizați că „mulți” care cred că sunt creștini vor fi, de fapt, lucrători ai fărădelegii și sub o puternică amăgire.

Biserica modernă și creștinii moderni din ea nu fac ceea ce făcea Biserica primară. Multe națiuni, precum Roma și Iudeea, aveau sisteme de asistență socială administrate prin templele guvernamentale, dar creștinii nu mâncau la masa conducătorilor, a acelor oameni care se numeau pe ei înșiși Binefăcători, dar exercitau autoritate unii asupra altora. A lua parte la acele sisteme de bunăstare ar fi fost contrar învățăturilor lui Ioan Botezătorul și ale lui Isus. Creștinii moderni nu înțeleg această învățătură simplă.

Creștinii moderni și predicatorii lor au desprins scopul folositor și principiile practice ale Bisericii primare de ritualurile și ceremoniile lor. Împărtășania lor a devenit o napolitană de pâine, în loc să fie Euharistia lui Hristos. Botezul lor a devenit asemenea celui al lui Constantin, iar caritatea lor a devenit un simbol, în timp ce părinții pământului primesc rugăciunile și ofrandele reale și substanțiale ale poporului.

Nu li s-a spus că, de fapt, trebuie să se pocăiască de practicile lor lacome, care au făcut Cuvântul lui Dumnezeu fără efect și i-au transformat în marfă și în garanți pentru datorie, ca să nu mai pomenim faptul că, prin lăcomia lor, și-au blestemat copiii.

Așadar, ce putem face?

Nu era vestea bună că Împărăția lui Dumnezeu este aproape tocmai alternativa la acele sisteme ale lumii?

Citește mai mult →

Aceste grupuri de email din rețea sunt stabilite pentru a-i ajuta pe oameni să se conecteze și să înceapă să se adune în adunări libere, pentru ca să poată căuta să facă zilnic ceea ce făcea Biserica primară.

Acesta este singurul lor scop.

O congregație de căutători adevărați ai Împărăției lui Dumnezeu și ai neprihănirii Lui nu se adună ca să se simtă bine, ci se adună ca să facă bine altora.

A căuta Împărăția nu este un sentiment. Credința nu este un sentiment.

Ce crezi că înseamnă să cauți Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui?

A căuta Împărăția înseamnă a căuta guvernarea lui Dumnezeu.

Citește mai mult →

• Audio despre remediile rânduite și neprihănirea lui Dumnezeu și despre vise și visuri întinate.
• Matei 7:21: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”
• Matei 7:22: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»
• 23. Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.»”
• Matei 25:11: „Mai pe urmă au venit și celelalte fecioare și au zis: «Doamne, Doamne, deschide-ne!»”
• Luca 6:46: „De ce-Mi ziceți: «Doamne, Doamne!» și nu faceți ce spun Eu?”
• Luca 13:25: „Odată ce Stăpânul casei Se va scula și va încuia ușa, iar voi veți începe să stați afară și să bateți la ușă, zicând: «Doamne, Doamne, deschide-ne!», El vă va răspunde și vă va zice: «Nu știu de unde sunteți.»”

De câte avertismente mai ai nevoie cu privire la căutarea Împărăției lui Dumnezeu și a neprihănirii Lui?

A spune că tu crezi nu este suficient pentru Hristos.

Creștinii moderni sunt în conflict cu ceea ce a învățat Hristos și cu ceea ce a rânduit El ca Biserica să facă.

Religia nu este ceea ce gândești despre Isus, care era Hristosul, nici despre Dumnezeu Tatăl, care nu este din lumea aceasta, ci este despre ceea ce faci.

Poți spune cu sinceritate că te străduiești să practici Religia Curată?

Vei continua să găsești scuze, asemenea morților?^[35]

Alătură-te rețelei și cere să fii conectat cu alții din grupurile tale locale, pentru a deveni parte a unui grup de bază.

• De ce ne adunăm

Cauți Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui sau cauți doar propria ta neprihănire de sine?

Mergi la biserică pentru a fi mângâiat sau pentru a-L găsi pe Mângâietorul?

• Împărăția lui Dumnezeu

Isus a fost Regele uns al unei guvernări care funcționa prin credință, speranță și dragoste, prin legea desăvârșită a libertății. Biserica primară oferea o slujire zilnică de asistență socială prin Religia Curată, creștinii evitând toate beneficiile oferite de „părinții” lumii Romei și de alte forme de guvernare care se angajau în aceleași practici lacome ale socialismului, în care oameni care se numeau pe ei înșiși Binefăcători exercitau autoritate unii asupra altora. Împărăția lui Dumnezeu era pur și simplu un alt mod de a vă guverna singuri.

Care era remediul lui Hristos?

Citește mai mult →

• Ce făcea o Biserică rânduită de Isus?
• De ce a rânduit Isus Biserica primară și este Biserica Lui din vremurile moderne rânduită din același motiv?
• Face biserica ta ceea ce făcea Biserica Lui?
• Ce ar trebui să facă Sfânta Lui Biserică și faci tu parte din această cale?

Alătură-te nouă în Rețea și adună-te cu noi într-un nou Grup de studiu despre Împărăție care începe pe 9 mai; revizuiește materialele din Raportul Bisericii Libere pentru a te ajuta să te pregătești.

• Studiul Raportului Bisericii Libere
• Anarhia înseamnă fără „conducători.”

Nu înseamnă fără guvernare. Isus a predicat o guvernare fără conducători pentru că era un anarhist. El a spus, înainte de a rândui acea guvernare: „El le-a zis: «Împărații Neamurilor domnesc peste ele; și cei ce le stăpânesc sunt numiți binefăcători. Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr; și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. Căci care este mai mare: cel ce stă la masă sau cel ce slujește? Nu cel ce stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca Cel ce slujește.»” Luca 22:25,27

• Cum arată o guvernare fără conducători?

Conflictul ordinelor sau Lupta ordinelor^[36] în Roma timpurie a fost un conflict sau o luptă de două sute de ani pentru a forma și a menține o republică pură, potrivit tradițiilor străvechi ale Libera res publica.

În cea mai mare parte, a fost un conflict al drepturilor și puterii dintre plebei^[37] și patricieni^[38] ai vechii Republici Romane.

Plebeii căutau egalitate de drepturi cu patricienii, care erau „Părinții” de pe pământ despre care a avertizat Isus în Evanghelia Împărăției Sale.

Acest conflict a ajutat la dezvoltarea unei Constituții a Republicii Romane în zilele ei timpurii.

În timpul unui război cu două popoare vecine, toți plebeii au părăsit cetatea.

Această Secessio plebis a fost un exercițiu spontan de putere al plebeilor Romei, asemănător unei greve generale.

Grecii numeau acest tip de chemare de a părăsi cetatea „ekklesia.” Rezultatul acestei secesiuni a fost concesia făcută de „Părinți” a funcției de tribun al plebei, împreună cu garantarea anumitor drepturi naturale.

Acesta a fost un pas major spre redobândirea puterii sau a ceea ce s-ar numi dreptul de a alege ori libertatea de către plebei.

Oferirea de pâine gratuită poporului și lenea și lăcomia ulterioară a cetățeanului aveau să degradeze masele, aducând conducători și tirani.

Cezar avea să devină Fiul lui Dumnezeu pentru o generație rea, până când Isus, care avea să fie numit Fiul lui Dumnezeu, a devenit adevăratul Mântuitor al celor care se vor pocăi și vor căuta neprihănirea lui Dumnezeu, căutând Împărăția lui Dumnezeu potrivit rânduielii lui Melhisedec, asemenea lui Avraam, Moise și prorocilor lui Dumnezeu, care au urmat calea Corbanului lui Hristos.

Citește mai mult →

Despre HHC
http://www.hisholychurch.org/about.php

Întrebări și răspunsuri
http://www.hisholychurch.org/qanda.php

Ecclesia, Ekklesia sau Biserica
http://www.hisholychurch.org/ekklesia.php

O ordine politică alcătuită din precept peste precept
http://www.hisholychurch.org/polity.php

Crezuri ale credincioșiei
http://www.hisholychurch.org/creed.php

Întorcându-ne acasă la Dumnezeul creației
http://www.hisholychurch.org/home.php

O declarație de misiune a Bisericii
http://www.hisholychurch.org/mission.php

Scopul Bisericii este scopul Regelui
http://www.hisholychurch.org/purpose.php

Preambulul inimii Legii
http://www.hisholychurch.org/preamble.php

Legi și ordine
http://www.hisholychurch.org/laworder.php

Înregistrări

Declarații oficiale
http://www.hisholychurch.org/declarations/index.php

Înregistrări de căsătorie
http://www.hisholychurch.org/declarations/marriage/index.php

Pachet pentru căsătorie
http://www.hisholychurch.org/declarations/marriage/marriagepack.pdf

Înregistrări de naștere
http://www.hisholychurch.org/declarations/birth/index.php

Pachet pentru naștere
http://www.hisholychurch.org/declarations/birth/birthpackinst2.pdf

Înregistrări de botez
http://www.hisholychurch.org/declarations/baptism/index.php

Botezul cu apă
Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu: Apa
http://www.hisholychurch.org/declarations/baptism/waterbaptism.php

Botezul, creștinarea și Duhul Sfânt
http://www.hisholychurch.org/declarations/baptism/christen.php

Botezul, spălarea
http://www.hisholychurch.org/declarations/baptism/baptism.php

Pachet pentru botez
http://www.hisholychurch.org/declarations/baptism/baptismpack3.pdf

Video

Botezul 4-5 5:23
http://www.youtube.com/watch?v=jGU3WVjBXVY

Predici > Botezul, ritualul și jurisdicția
Se pocăiesc creștinii și se botează sau sunt doar leoarcă de apă?
http://www.hisholychurch.org/sermon/baptismjura.php

Înregistrări ale Bisericii
http://www.hisholychurch.org/declarations/church/index.php Pachetul pentru formarea Bisericii Sale conține un plan în trei pași pentru a stabili o Congregație a Bisericii oficial înregistrată.
http://www.hisholychurch.org/declarations/church/churchpacket.pdf Pachetul Bisericii — formulare individuale

Formular de declarație a scopului sacru
http://www.hisholychurch.org/declarations/church/DeclarationofSacredPurposeA.pdf

Formular de notificare a slujirii
http://www.hisholychurch.org/declarations/church/NotificationofMinistryInformationA.pdf

Formular de raport anual
http://www.hisholychurch.org/declarations/church/AnnualReportA.pdf

Liniile directoare ale Bisericii His Church
Conține 20 de linii directoare de bază pentru formarea unei Congregații a Bisericii oficial înregistrate.
http://www.hisholychurch.org/declarations/church/Guidelines1-20.pdf

Liniile directoare de slujire ale Bisericii His Church conțin liniile directoare de bază privind procedurile unei Congregații a Bisericii oficial înregistrate.
http://www.hisholychurch.org/declarations/church/GuidelinesMinistrative.pdf

Audio despre Biserică și despre liniile directoare

Introducere audio care conduce spre liniile directoare
http://www.hisholychurch.net/audio/10-8-28BTMoney.mp3

Liniile directoare ale Bisericii 1-5
http://www.hisholychurch.net/audio/10-8-28FAR.mp3

Discuție continuată

Liniile directoare ale Bisericii 1-5 cu întrebări și răspunsuri
http://www.hisholychurch.net/audio/10-8-28TS.mp3

Articole despre cuvântul „ordinat,” preluate din Free Church Report
A numi și a rândui Împărăția și Biserica
O numire ex officio
Alegații de autoritate prin referință
http://www.hisholychurch.org/ministries/church/documents/ordained.pdf

[Notă: Există o gamă vastă de formulare sigure, documente și documentație disponibile pentru Congregațiile oficial înregistrate, pentru slujitorii licențiați, comisionați și ordinați, pentru biserici și pentru ordinele Bisericii. Aceste surse sunt securizate și vor fi puse la dispoziție doar atunci când este necesar pentru împlinirea scopurilor lui Hristos.]

Slujiri > Congregație
http://www.hisholychurch.org/ministries/congregations/index.html

Slujiri > Familii
http://www.hisholychurch.org/ministries/families/index.html

Liniile directoare ale Bisericii 11-20
http://www.hisholychurch.net/audio/Guidelines11-20.mp3

Linii directoare — continuare
http://www.hisholychurch.net/audio/10-9-11BT_1228295.mp3

Linii directoare — continuare 5-10 45:42
http://www.hisholychurch.net/audio/10-9-11FAR_1228295.mp3

Liniile directoare ale Bisericii 5-10 cu întrebări și răspunsuri
http://www.hisholychurch.net/audio/10-9-11TS_1228295.mp3

Slujitori licențiați, comisionați și ordinați
http://www.hisholychurch.net/audio/10-10-23-ministercong.mp3

1. Un ordin religios ca substantiv înseamnă:
       1. O comunitate organizată de persoane care trăiesc într-un mod oarecum separat de societate, în conformitate cu devotamentul lor religios specific, de obicei caracterizată prin principiile practicii religioase ale fondatorului.
       2. O subdiviziune a unui grup religios mai mare. ↩︎
2. Romani 8:17 Și dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim și slăviți împreună cu El.
   ^*Efeseni 3:6 Că Neamurile sunt împreună-moștenitoare, <4789> sunt părtașe aceluiași trup și împreună-părtașe la făgăduința Lui în Hristos Isus, prin Evanghelie.
   ^*Evrei 11:9 Prin credință a locuit el în țara făgăduinței ca într-o țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacov, împreună-moștenitori <4789> ai aceleiași făgăduințe.
   ^*1 Petru 3:7 Tot așa și voi, bărbaților, locuiți împreună cu ele după pricepere, ca față de un vas mai slab, femeia, și dați-le cinste ca și unor împreună-moștenitoare <4789> ale harului vieții, ca să nu vi se împiedice rugăciunile.
   
   (În română termenul grecesc sugkleronomos – G4789 – se traduce cel mai frecvent prin împreună-moștenitori / împreună moștenitori / co-moștenitori.) ↩︎
3. Fapte 4:32 Mulțimea celor ce au crezut era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că ceva din ce are este al său, ci toate erau de obște. ↩︎
4. Primul criteriu, acela că organizația trebuie să se încadreze în secțiunea 501(c)(3), arată că ordinul religios apare înaintea statului ca o entitate identificabilă, recunoscută și organizată. Din perspectivă juridică, aceasta este necesar pentru ca statul să o poată trata fiscal într-un anumit fel. Dar din perspectivă biblică și eclezială, apare imediat o tensiune: o comunitate poate fi recunoscută legal fără a fi neapărat așezată în duhul lui Hristos. Legea civilă poate descrie forma exterioară a unei organizații, însă nu poate judeca dacă acea comunitate trăiește într-adevăr ca slujitoare a lui Dumnezeu și a aproapelui. De aceea, recunoașterea juridică poate fi utilă, dar nu este o garanție a autenticității spirituale. ↩︎
5. Cerința ca membrii să trăiască sub reguli stricte de sacrificiu moral și spiritual arată că ordinul religios presupune separare, disciplină și renunțare. Acesta este, în mod evident, unul dintre semnele clasice ale vieții monastice sau comunitare: omul nu mai trăiește pentru sine, ci pentru scopul comun al ordinului. Totuși, exact aici apare una dintre marile întrebări: cui este dedicată această renunțare? Dacă disciplina există doar pentru păstrarea instituției, pentru întărirea ierarhiei sau pentru slava ordinului însuși, atunci ea poate deveni o formă de captivitate spirituală. Renunțarea creștină adevărată nu este chemarea de a alimenta o structură închisă în sine, ci de a sluji Împărăția lui Dumnezeu și binele real al oamenilor. Sacrificiul nu este un scop în sine; el este legitim doar atunci când rămâne sub domnia iubirii și a adevărului. ↩︎
6. Angajamentul pe termen lung, după perioadă de probă și formare, arată că ordinul religios cere stabilitate și perseverență. Nu este vorba despre o apartenență superficială sau provizorie, ci despre o intrare reală într-o comunitate de viață. Acest lucru are o anumită noblețe: el exprimă seriozitate, răbdare și lepădare de sine. Și totuși, istoria arată că o asemenea stabilitate poate produce două rezultate foarte diferite. În cel mai bun caz, ea naște fidelitate, continuitate și adâncime spirituală. În cel mai rău caz, ea poate transforma ordinul într-o lume închisă, autosuficientă, unde apartenența pe termen lung devine mai importantă decât adevărul, iar loialitatea față de instituție ajunge să înlocuiască ascultarea vie față de Hristos. De aceea, permanența nu este o virtute în sine decât dacă rămâne supusă scopului pentru care a fost asumată. ↩︎
7. Faptul că ordinul trebuie să fie sub controlul, supravegherea sau susținerea unei biserici ori a unei asociații de biserici arată că el nu este înțeles ca o entitate complet separată de realitatea eclezială. Din punct de vedere juridic, aceasta oferă un lanț de legitimitate și răspundere. Dar tocmai aici trebuie făcută o distincție importantă: a fi legat de o biserică nu înseamnă automat a fi expresia Bisericii în sensul cel mai profund. În sensul viu și biblic, Biserica este trupul credincioșilor, comunitatea celor chemați să trăiască sub Hristos în credință, dreptate și dragoste. Un ordin religios poate exista în interiorul unei biserici și totuși să funcționeze separat de popor, cu interese proprii, cu obiective proprii și uneori chiar cu o disciplină care slujește mai mult conservării instituției decât slujirii oamenilor. Aici devine esențială întrebarea dacă ordinul rămâne slujitor al trupului sau dacă începe să se perceapă pe sine ca o elită distinctă de acesta. ↩︎
8. Viața comună a membrilor și disciplina morală mai strictă sunt poate trăsăturile cele mai vizibile ale unui ordin religios. A trăi împreună, a mânca împreună, a se ruga împreună și a împărți aceeași regulă de viață poate crea o puternică unitate și un cadru real de formare. În acest sens, ordinul seamănă cu o familie extinsă sau cu o casă comună. Dar tocmai această asemănare cu familia scoate la iveală o altă tensiune. Familia autentică este vie, roditoare și orientată spre ocrotire, slujire și transmitere a vieții. Dacă ordinul devine doar un mecanism disciplinar sau o structură de separare, el își poate pierde caracterul viu și poate aluneca într-o formă de izolare sacră. Comunitatea nu este sfântă doar pentru că este închisă, strictă sau uniformă, ci pentru că păstrează adevărul, dragostea și slujirea reciprocă. ↩︎
9. Cerința ca membrii să lucreze sau să slujească cu normă întreagă pentru scopurile religioase, educaționale sau caritabile ale organizației arată că ordinul este definit și prin lucrarea sa. El nu există doar pentru contemplație, ci și pentru activitate. Aceasta poate include educație, misiune, îngrijire, administrare, asistență sau alte forme de slujire. Însă aici se află una dintre cele mai importante deosebiri dintre multe ordine religioase istorice și modelul slujirii lui Hristos: în Evanghelie, slujirea nu este orientată spre consolidarea unei instituții separate de popor, ci spre ridicarea, hrănirea și eliberarea oamenilor. Dacă lucrarea ordinului este orientată mai ales spre păstrarea propriei sale existențe, a propriilor clădiri, a propriei influențe sau a propriei reputații, atunci ea se poate îndepărta de duhul lui Hristos, chiar dacă păstrează un limbaj religios. ↩︎
10. Participarea regulată la rugăciune, studiu religios, învățare, îngrijirea vârstnicilor, lucrare misionară sau înnoire a bisericii arată că ordinul religios este văzut ca un corp activ spiritual și moral. Aceste lucruri sunt, în ele însele, bune și demne. Rugăciunea, studiul și slujirea aproapelui sunt semnele unei vieți consacrate. Dar nici acestea nu sunt suficiente dacă sunt desprinse de ascultarea reală de Hristos. Istoria a cunoscut ordine capabile de rugăciune disciplinată și de învățătură riguroasă, dar care au devenit în același timp instrumente ale puterii, ale controlului sau ale separării de oameni. Tocmai de aceea, întrebarea nu este doar dacă ordinul se roagă sau slujește, ci în ce duh o face și cui îi folosește cu adevărat această rânduială. ↩︎
11. S. Rep. No. 1622, 83d Congress, 2nd Session, p. 30 (1954) = Raportul Senatului SUA nr. 1622, al celui de-al 83-lea Congres, sesiunea a doua, pagina 30, 1954.
    
    .Faptul că termenul „biserică” a fost înțeles legislativ ca incluzând și ordinele religioase este foarte importantă, pentru că arată că legea civilă vede ordinul ca aparținând aceleiași sfere religioase generale. Totuși, în plan teologic, trebuie păstrată distincția dintre Biserica drept trup viu al credincioșilor și ordinul religios ca structură specializată, separată și disciplinată în interiorul unei tradiții religioase. Cele două se pot intersecta, se pot susține și uneori se pot confunda, dar nu sunt identice. Biserica, în sensul cel mai deplin, nu este doar un corp de consacrați, nici doar o clasă separată de slujitori, ci întregul popor chemat la viață sub Hristos. Un ordin poate sluji Biserica, poate sprijini Biserica, poate proteja anumite forme de slujire sau învățătură, dar poate de asemenea să se îndepărteze de misiunea ei dacă începe să existe mai ales pentru sine.
    În lumina acestor lucruri, ordinele religioase pot fi înțelese ca forme istorice de viață comună, consacrare și disciplină, care au încercat să dea stabilitate, continuitate și expresie practică credinței. Ele pot păstra virtuți reale: rânduială, jertfă, muncă, rugăciune, solidaritate și perseverență. Dar ele poartă și o primejdie constantă: aceea de a transforma chemarea vie a lui Hristos într-o structură separată, într-o elită religioasă sau într-un corp care slujește mai întâi propria sa continuitate. Tocmai de aceea, întrebarea decisivă nu este doar dacă un ordin îndeplinește anumite criterii legale sau istorice, ci dacă rămâne credincios acelei slujiri în care cel mai mare nu stăpânește peste ceilalți, ci devine slujitorul tuturor. ↩︎
12. A nu exercita autoritate
    ^*Matei 20:25 „Dar Isus i-a chemat la El și a zis: Știți că domnitorii neamurilor le stăpânesc, și cei mari își exercită autoritatea peste ei. Între voi însă să nu fie așa…”
    ^*Marcu 10:42 „Dar Isus i-a chemat la El și le-a zis: Știți că cei care sunt socotiți că stăpânesc peste neamuri le domnesc, și cei mari își exercită autoritatea peste ei. Între voi însă nu va fi așa…”
    ^*Luca 22:25 „Și El le-a zis: Împărații neamurilor domnesc peste ele, și cei care exercită autoritatea peste ele sunt numiți binefăcători. Dar între voi să nu fie așa…” ↩︎
13. Sulurile de la Marea Moartă, Regula Comunității Esenienilor (1QS) 8.1-4
    (Aceasta descrie organizarea comunității esenienilor, cu lideri aleși pentru înțelepciune și dreptate, fără mențiuni explicite de autoritate coercitivă, ci mai degrabă supraveghere spirituală și comună; textul subliniază conducere prin exemplu și consiliu.) ↩︎
14. The Enterprise of Law: Justice without the State. Bruce L. Benson. Editura: Pacific Research Institute for Public Policy (San Francisco), 1991. ↩︎
15. Tacitus, Analele. Cartea 15: d.Hr. 62-65. ↩︎
16. The International Standard Bible Encyclopedia de James Orr. ↩︎
17. 06485 ^דקפ^ paqad \@paw-kad’\@ rădăcină primitivă; verb;
    AV (King James Version) – numărare 119, vizitat 59, pedepsit 31, numit / desemnat 14, încredințat 6, lipsit 6, pus / așezat 6, însărcinat 5, guvernator 5, lipsă 4, supraveghere 4, ofițeri 4, numărați 3, gol / vid 3, conducător 3, supraveghetor 3, judecată 2, diverse 28; total 305 de apariții ca verb.
    
    1) a se ocupa de, a aduna / a mobiliza, a număra, a socoti / a calcula, a vizita, a pedepsi, a numi / a desemna, a avea grijă de, a îngriji
        1a) (Qal – forma de bază)
               1a1) a acorda atenție, a observa, a fi atent la
               1a2) a se ocupa de, a se îngriji de
               1a3) a căuta, a cerceta, a se uita după
               1a4) a căuta în zadar, a avea nevoie, a lipsi, a fi lipsit de
               1a5) a vizita
               1a6) a vizita cu (ceva rău), a pedepsi
               1a7) a trece în revistă, a inspecta, a aduna / a număra
               1a8) a numi, a desemna, a pune / a impune ca sarcină, a depune / a încredința
    
        1b) (Niphal – forma pasivă / reflexivă)
               1b1) a fi căutat, a fi necesar, a fi lipsit, a lipsi
               1b2) a fi vizitat
               1b3) a fi vizitat cu (pedeapsă)
               1b4) a fi numit / desemnat
               1b5) a fi supravegheat, a fi păzit
    
        1c) (Piel – formă intensivă), a aduna / a mobiliza, a chema la adunare
        1d) (Pual – pasiv intensiv), a fi trecut în revistă, a fi făcut să lipsească, a fi chemat, a fi chemat la socoteală
        1e) (Hiphil – cauzativ)
               1e1) a pune peste, a face supraveghetor, a numi un supraveghetor
               1e2) a încredința, a da în grijă, a depune / a încredința spre îngrijire
    
        1f) (Hophal – pasiv cauzativ)
               1f1) a fi vizitat
               1f2) a fi depus
               1f3) a fi făcut supraveghetor, a fi încredințat
    
        1g) (Hithpael – reflexiv), a fi numărat
        1h) (Hothpael – pasiv reflexiv), a fi numărat
    
    Ca substantiv masculin plural abstract
    2) adunări / mobilizări, cheltuieli (în sens de recensământ sau cheltuieli legate de mobilizare / numărătoare) ↩︎
18. 06486 ^הדקפ^ pᵉquddah \@pek-ood-daw’\@ participiu pasiv de la 06485; n f; AV-vizitare 13, slujbă 5, sarcină 2, supraveghere 2, ofițeri 2, rânduieli 1, socoteală 1, custodie 1, numărătoare 1, diverse 4; 32
    1) supraveghere, grijă, custodie, adunare, vizitare, depozit
        1a) vizitare, pedeapsă
        1b) supraveghere, sarcină, slujbă, supraveghetor, clasă de ofițeri
        1c) adunare
        1d) depozit ↩︎
19. Nu ca sursă de autoritate, ci doar ca exemplu cităm statul Illinois:
    „Orice congregație, biserică sau societate, anterior încorporată sub prevederile oricărei legi pentru încorporarea societăților religioase, poate deveni încorporată sub prevederile acestei legi, relative la societățile religioase, în același mod ca și cum nu ar fi fost anterior încorporată, caz în care noua corporație va avea dreptul la și va fi investită cu toate bunurile imobile și mobile ale vechii corporații, în același mod și în aceeași măsură ca vechea corporație, supusă tuturor datoriilor, contractelor și obligațiilor. Cuvântul trustees (administratori), oriunde este folosit în această lege, va fi interpretat ca incluzând wardens și vestrymen, sau alți ofițeri care îndeplinesc îndatoririle administratorilor.” (805 ILCS 110/44) Sec. 44. (Sursa: Laws 1871-72, p. 296.) ↩︎
20. 1683 S.W.2d 692 (Tex. 1984); ↩︎
21. SSR 81-38: TITLE II: Acoperirea serviciilor membrilor ordinelor religioase care lucrează pentru terți. Http://www.ssa.gov/OP_Home/rulings/oasi/45/SSR81-38-oasi-45.html ↩︎
22. 2 Corinteni 6:17 „De aceea ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă, zice Domnul, și nu vă atingeți de ce este necurat; și Eu vă voi primi.”
    ^*Ioan 15:19 „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea lumea vă urăște.”
    ^*Ioan 17:16 „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.” ↩︎
23. Numeri 8:14 „Așa să desparți leviții de printre copiii lui Israel, și leviții să fie ai Mei.” ↩︎
24. Matei 23:13 „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor, fățarnicilor! Căci închideți Împărăția cerurilor înaintea oamenilor; căci nici voi nu intrați, nici nu lăsați să intre pe cei ce vor să intre.” ↩︎
25. Acest statut al unui slujitor hirotonisit este acoperit sub titlul „Votul sărăciei” (Vow of Poverty). Este adesea neînțeles, dar bine documentat în textul biblic și în legea actuală. Poate necesita un studiu detaliat pentru a depăși concepțiile greșite. ↩︎
26. Numeri 3:45 „… leviții să fie ai Mei: Eu sunt Domnul.” ↩︎
27. Numeri 8:14 „Așa să desparți leviții de printre copiii lui Israel: și leviții să fie ai Mei.” ↩︎
28. Matei 20:25 „… domnitorii neamurilor le stăpânesc…”
    Marcu 10:42 „… socotiți că stăpânesc…”
    Luca 22:25 „… împărații neamurilor domnesc peste ele; și cei ce exercită autoritatea peste ele sunt numiți binefăcători.” ↩︎
29. Luca 14:33 „Tot așa, oricine dintre voi care nu renunță la tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” ↩︎
30. Leviților individuali li s-a interzis posesia de proprietăți de către Moise, dar a fost permis de dinastia hasmoneană. ↩︎
31. SSAH 1122.2 Termenul „trade or business” nu include serviciile prestate de un membru al unui ordin religios care a făcut votul sărăciei atunci când aceste servicii sunt îndeplinite în exercitarea îndatoririlor cerute de ordin. ↩︎
32. Apocalipsa 2:6 „Dar ai aceasta, că urăști faptele nicolaiților, pe care și Eu le urăsc.” ^*Apocalipsa 2:15 „Așa ai și pe unii care țin învățătura nicolaiților, lucru pe care Eu îl urăsc.” ↩︎
33. „Quod ipsis, qui cotraxerunt, abstat; et successoribus eorum obstabit”
    „Ceea ce îi împiedică pe cei care au contractat va împiedica și pe succesorii lor.” ↩︎
34. Luca 14:26 „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar și viața sa, nu poate fi ucenicul Meu.” ↩︎
35. Matei 8:22 Dar Isus i-a zis: „Urmează-Mă și lasă morții să-și îngroape morții lor.”
    ^*Luca 9:60 Isus i-a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții lor; tu însă du-te și vestește Împărăția lui Dumnezeu.” ↩︎
36. Conflictul Ordinelor, cunoscut și ca Lupta Ordinelor, a fost o perioadă de conflict politic și social în Roma antică, durând aproximativ din 500 î.Hr. până în 287 î.Hr., între patricieni (aristocrația romană) și plebei (cetățenii de rând). Plebeii căutau egalitate politică și drepturi mai mari, contestând dominația patricienilor. Această luptă a dus la schimbări semnificative în structura politică și socială a Republicii Romane. ↩︎
37. Plebs erau corpul general al romanilor liberi care nu erau patricieni. Determinat de recensământ pe baza averii și accesului la rege, un roman obișnuit sau de rând. ↩︎
38. Patrician, termen latin patricius, grecesc πατρίκιος, patrikios, se referea inițial la un grup de familii conducătoare din Roma antică, aristocrați. Primii 100 de bărbați numiți senatori erau numiți „părinți” (patres), iar descendenții lor au devenit clasa patriciană. ↩︎