„Și Isus străbătea toată Galileea, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.” Matei 4:23
Ce învăța Isus în sinagogile lor?
Care este Evanghelia Împărăției?
Clarificarea termenilor
Ce învăța El de fapt?
Mai întâi, termenul a învăța provine din grecescul didaskó,[1] care înseamnă „a învăța, a îndruma, a avertiza.” Nu însemna doar a transmite informații, ci a-i mustra pentru informațiile pe care deja le foloseau, dar care nu erau adevărate. „Acest termen este frecvent asociat cu lucrarea lui Isus, unde El învăța mulțimile, pe ucenicii Săi și persoane individuale despre Împărăția lui Dumnezeu, despre trăirea morală și despre împlinirea Scripturilor.”[2]
Unde făcea El această mustrare și informare?
Galileea nu mai fusese iudaică în timpul Revoltei Macabeilor, cu trei–patru generații înainte. Oamenii din Galileea care se identificau ca „galileeni” puteau fi considerați mai rebeli și mai opinioși.
Misionarii lui Irod, care își botezau noii membri în tot Imperiul Roman, întâlniseră rezistență în Galileea.
Mulți dintre acei galileeni rezistaseră schemei lui Irod de botezare în Regatul său irodian ca membri înscriși ai marii sale societăți, rămânând adesea neînregistrați.
Această rezistență începea să se schimbe sub Irod Antipa. Galileenii aveau opinii puternice despre natura Mesiei. Ei așteptau ca Mesia să ia o poziție fermă împotriva conducătorilor ca Irod cel Mare, cu cheltuielile lor guvernamentale extravagante din tezaur și cu acceptarea tradițiilor grecești și romane.
Multe dintre sinagogile din Iudeea începuseră să accepte sistemul lui Irod de Corban, iar cei care nu îl acceptau erau adesea adânc înrădăcinați în propria lor viziune despre Împărăția lui Dumnezeu, dacă doar ar fi avut regele potrivit care să elimine corupția ce ducea la taxe mai mari și cheltuieli risipitoare.
Dar aceasta era aceeași ideologie care cuprinsese mințile oamenilor pe vremea avertizării lui Dumnezeu din 1 Samuel 8.
Ce era atât de bun la mesajul Lui?
Termenul evanghelie este tradus din substantivul grecesc euaggelion.[3] Substantivul provine din verbul grec euaggelizō,[4] format din două cuvinte: eu(s)[5] – „bun” și aggellō[6] – „a transmite un mesaj,” „mesager.”
Evanghelia Împărăției[7] era vestea bună că „timpul s-a împlinit” și guvernarea lui Dumnezeu era aproape.[8] Acea formă de guvernare, predicată de Ioan Botezătorul și de Isus, era un sistem unic și separat[9] față de celelalte guverne.
Isus predica o împărăție, un guvern, dar cu un alt fel de Rege. La fel ca Ioan Botezătorul, El îi învăța pe oameni despre un Rege diferit, care nu stăpânea peste alegerile poporului, ci funcționa prin caritate, nu prin forță. Guvernarea Lui nu garanta „drepturi dobândite,” ci cerea nădejde și iubire din partea aproapelui în vremuri de nevoie. Ea nu se baza – și nu se bazează – pe voia conducătorilor care cer loialitate, ci pe neprihănirea lui Dumnezeu lucrând prin inimile și mințile indivizilor care trăiesc prin credință, nu prin forță; prin speranță, nu prin frică; prin iubire, nu prin destrăbălare.
Diferențele din Împărăția Lui
Isus, care era regele de drept al Împărăției lui Dumnezeu, a anunțat că va lua acea împărăție de la cei ce stăteau pe scaunul lui Moise și o va da celor care vor aduce roade.[10]
Isus a proclamat că va da acea împărăție — acel tip unic de guvernare — micii Sale turme.[11] Și a făcut aceasta dând instrucțiuni fundamentale ca ei să nu stăpânească peste popor.[12] Ei aveau să fie „prinții” acelei împărății date, cu anumite directive minime: nu puteau să-și exercite autoritateunii peste alții, nici să forțeze contribuțiile poporului, ci să asigure nevoile oamenilor ca un guvern al slujitorilor.[13]
Decretele Regelui
Isus a spus că Împărăția lui Dumnezeu nu trebuie să fie ca guvernele lumii, care au binefăcători ce își exercită autoritatea,[13] ci să se bazeze pe un sistem voluntar de caritate, al poporului, pentru popor și prin popor, un sistem care îi face pe oameni liberi prin legea desăvârșită a libertății.
Isus a poruncit[14] ca oamenii să se așeze în grupuri de câte cincizeci și o sută înainte ca minunea pâinilor și peștilor să fie primită din mâinile ucenicilor Săi „chemați afară.” Acest model de organizare în dragoste și slujire era menit să-i ajute pe oameni să evite faptele Nicolaiților, pe care Dumnezeu le urăște. Această Evanghelie a lui Hristos — această veste bună pe care a adus-o Isus — avea să răstoarne lumea.[15] Împărăția lui Dumnezeu nu era ca statul-cetate al lui Cain, ca Babilonul lui Nimrod, ca Egiptul faraonic sau ca Roma lui Cezar. Și nu era nici ca acele „cazane” care au devenit „orașe de sânge,” unde oamenii se mușcau unii pe alții până se devorau. Isus a încredințat această formă unică de guvern al slujitorilor unor oameni pe care El însuși i-a ales și i-a chemat afară din lume. Cei care caută și își pun nădejdea în „asigurarea socială” oferită de oameni precum Saul, Cezar sau Irod și fariseii, au respins deja pe Dumnezeu și au devenit lucrători ai fărădelegii, așa cum este descris în 1 Samuel 8. Poporul Lui nu se uita, nu se ruga și nu apela la acești „Tați ai pământului.” Guvernarea Lui nu era din lumea lor.
Primirea veștii
Toți știau că un Rege Se născuse. Profeții știau, Irod știa. Magii, îngerii și păstorii știau.[16] La intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, mii de oameni L-au aclamat ca fiind cel mai înalt Fiu al lui David, Mesia, Hristosul, Unsul, Regele cel drept.
Pilat din Pont știa că Isus era Regele legitim.[17] Dar oamenii nu aud Evanghelia Împărăției în bisericile lor de astăzi.
Mii de iudei L-au primit pe Isus ca Rege și pe apostoli ca liderii lor slujitori atunci când au primit Botezul lui Hristos la Rusalii. Ei s-au întors de la practicile lacome ale Corbanului fariseilor, amestecate cu aluatul lui Irod și al fariseilor, care căutau „dreptate socială” prin conducătorii lumii și prin „tații pământului” care își exercită autoritatea unii peste alții.
Acele suflete care s-au pocăit, au început să caute Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui prin practicarea Religiei Pure, cu virtuțile sociale necesare hrănite prin credință, speranță și caritate, și prin legea desăvârșită a libertății.
Astăzi, creștinul modern adesea nu înțelege pe deplin Evanghelia Împărăției și ce înseamnă să cauți neprihănirea Lui.
Hristos a predicat Calea de a trăi pentru cei care au auzit vocea Lui — o cale pentru cei vii, care te apropie de Dumnezeu. El a căutat dreptatea socială prin neprihănire, nu prin practici lacome, care sunt idolatrie și o întoarcere în Egipt.
Creștinul modern are mintea plină de religie falsă și de doctrinele oamenilor. Inima și sufletul lor urmăresc beneficiile religiei publice a zeilor falși prin practicile lor lacome, precum Corbanul modern, care întinde o cursă poporului și îl transformă în marfă.
Creștinii moderni sunt leneși în Căile lui Hristos și adesea se mușcă unii pe alții și chiar blestemă copiii prin practicile lor lacome, împotriva cărora Moise, Isus, Petru, Pavel, Iacov și Ioan ne-au avertizat iar și iar.
Chiar și Polybius știa că acest lucru te va aduce sub despoți, transformându-te în sălbatic, iar Plutarh te avertiza că îți vei pierde libertatea.
„„Oare n-aţi ştiut? N-aţi auzit? Nu vi s-a spus de la început? Nu v-aţi priceput la temeliile pământului?” Isaia 40:21”
Vestit de la început
- Ni s-a spus de la început că leneșul va fi pus sub bir, iar prin „practicile lacome” vom fi făcuți marfă și ne vom blestema copiii ca „garanție” pentru datorie într-o cursă, fiind prinși într-un jug al robiei sub sistemele de taxare ale lumii.
- Există puține practici mai lacome decât socialismul, iar lumea a devenit din ce în ce mai socialistă în fiecare an. Creștinul modern și bisericile lui sunt în conflict cu Hristos și Biserica Sa, pentru că se mușcă unii pe alții, slujesc „Taților pământului” și se roagă Binefăcătorilor care își exercită autoritatea unii peste alții.
- Hristos a poruncit să ne întoarcem de la practicile lacome ale lumii la o slujire zilnică de sacrificiu prin credință, speranță și caritate — asemenea Bisericii timpurii — și nu la modurile de forță, frică și loialitate față de lumea lui Cain, Nimrod, Faraon, farisei și Cezar.
- Creștinul modern a urmărit același Corban al asistenței sociale, care a făcut Cuvântul lui Dumnezeu fără putere, așa cum făceau fariseii. Pentru că au abandonat Calea Bisericii timpurii în schimbul răsplății nedreptății, devenind lucrători ai fărădelegii, trebuie să fie supuși tributului.
Sistemele lumii pe care oamenii și le creează îi trag departe de Dumnezeu.
Această Evanghelie a Împărăției lui Dumnezeu era despre a învăța oamenii să trăiască într-un fel care să-i facă suflete libere sub Dumnezeu, nu sub Cainii și Nimrozii lumii.
„După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea, predicând Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu.” Marcu 1:14
Calea lui Hristos și Biserica Sa rânduită nu făceau parte din sistemele lumii care îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu.[18]
Oamenii găsesc aceste sisteme opresive și coercitive.[19] Cei care se revoltă împotriva sistemelor lumii create de oameni fără să se conformeze Căilor lui Hristos nu sunt cu adevărat creștini, chiar dacă spun[20] că ei cred și că sunt creștini, pentru că nu urmează instrucțiunile Lui.
Corbanul fariseilor făcea Cuvântul lui Dumnezeu fără putere,[21] pentru că era bazat pe o ofrandă constrânsă într-un sistem de asistență socială asemănător sistemului de securitate socială din prezent.[22]
Hristos a predicat un sistem de Corban bazat pe credință, speranță și caritate, și pe legea desăvârșită a libertății.[23]
Urmașii lui Hristos se uneau într-o rețea de congregații pentru a îngriji nevoile celor din societatea lor, iar ambasadorii — slujitorii lui Hristos — slujeau poporul prin acest sistem.
Cei care facilitează un asemenea sistem pot fi ambasadori ai lui Hristos.[24] Dar cei care doar refuză să plătească în sistemul lumii,[25] fără să ofere grijă turmei lui Hristos, iau Numele lui Hristos în zadar. Aceasta a fost o luptă de viață și de moarte între sistemul păgân și comunitățile creștine.
Corbanul lumii este falit — nu există fonduri în el — și totuși funcționează prin datorie. Așa că a căuta beneficiile lui înseamnă să îți blestemi[26] copiii cu datorie.[27]
Dar cei care nu asigură pentru sistemul lui Hristos sunt mai răi decât un necredincios.[28]
- 1321 διδάσκω (didaskō) — „a învăța, a instrui, a îndruma”
Pronunție: did-as’-ko Formă prelungită (cauzativă) a unui verb primar dao („a învăța”);
Ca substantiv este adesea tradus „învățător”, „maestru.”
TDNT 2:135,161; vezi și TDNT 190.
În KJV/AV: teach — 93 ori; taught — 4 ori; total 97 apariții.
1) a învăța, a instrui
1a) a purta un discurs cu alții pentru a-i instrui; a rosti discursuri didactice
1b) a fi un învățător
1c) a exercita funcția de învățător; a te comporta ca un învățător
2) a învăța pe cineva
2a) a transmite instruire
2b) a insufla cuiva o doctrină
2c) lucrul învățat sau poruncit
2d) a explica sau a expune un lucru
2f) a învăța pe cineva ceva ↩︎